În conformitate cu prevederile art. 29  alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Legea Administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local al Comunei Tărlungeni are în componență 15 membri aleși deoarece Comuna Tărlungeni avea în anul 2011 o populație de 7820 locuitori, încadrându-se în intervalul 5.001 și 10.000 locuitori. Rezultatele sintetice ale Recensământului pot fi consultate la adresa http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2012/08/TS2.pdf

Legea 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea,  organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative prevede următoarele:

Art. 4. – (1) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se depun în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii.

(2) Persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună sau să actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie. Declaraţiile de avere se întocmesc după cum urmează: pentru anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, în cazul veniturilor, respectiv situaţia la data declarării pentru celelalte capitole din declaraţie, potrivit anexei nr. 1. Persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării.

(3) În termen de cel mult 30 de zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activităţii, persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună noi declaraţii de avere şi declaraţii de interese.

(4) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care nu aveau obligaţia de a depune declaraţia de avere şi declaraţia de interese, şi pentru care prezenta lege stabileşte această obligaţie, trebuie să depună aceste declaraţii, potrivit legii.

Pentru perioada 2016-2020, Consiliul Local al Comunei Tărlungeni are următoarea componență

Nume și prenume Partidul Declarații de avere și interese *)
BEȘCHEA GHEORGHE Partidul Social Democrat avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
BORHACI GYONGY Uniunea Democrată a Maghiarilor din România avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
BRUMAR MARIAN Partidul Alianța Liberalilor și Democraților avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
CIOFLÂNC MARIA Partidul Național Liberal avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
FEJER LASZLO-BALASZ Uniunea Democrată a Maghiarilor din România avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
IANO ZOLTAN Uniunea Democrată a Maghiarilor din România avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
MATEFI MIHAIU Uniunea Democrată a Maghiarilor din România avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
MOCANU BOCÂRNEA IOANA Partidul Național Liberal avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
MUSCALU VASILE **) Partidul Național Liberal avere 2016 2017
interese 2016 2017
ZBARCEA CLAUDIU CONSTANTIN Partidul Național Liberal avere 2017 2018 2019 2020
interese 2017 2018 2019 2020
OȚELAȘ CONSTANTIN Partidul Alianța Liberalilor și Democraților avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
SAFTA MARIA Partidul Național Liberal avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
SZASZ ATTILA (viceprimar) Uniunea Democrată a Maghiarilor din România avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
MIRON ALEXANDRU Partidul Național Liberal avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
ȚĂREAN TITEL Partidul Național Liberal avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020
VARGA VASILE Partidul Alianța Liberalilor și Democraților avere 2016 2017 2018 2019 2020
interese 2016 2017 2018 2019 2020

*) datele cu caracter personal au fost cenzurate

**) la data de 1 februarie 2017, dl. Muscalu Vasile a renunțat la mandatul de consilier local al Comunei Tărlungeni, mandat obținut în urma Alegerilor Locale din 5 iunie 2016, valabil pentru perioada 2016-2020, în locul acestuia fiind validat dl. ZBARCEA CLAUDIU, din partea Partidului Național Liberal

***) Este precizat partidul pentru care s-a obținut mandatul de consilier local

Close Search Window