Anunțuri, Concursuri|

Comuna Tărlungeni, judeţul Braşov organizează concurs pentru ocuparea  funcţiei publice de execuţie vacantă  de referent,clasa III,grad profesional asistent la Compartimentul Relații  Publice, Stare Civilă, Arhivă in aparatul de specialitate al primarului  Comunei Tărlungeni, judeţul Braşov.

Conditii generale de participare:
Poate participa la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Criterii specifice postului :
1. studii medii absolvite cu diplomă de balaraureat;

2. vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minim 6 luni

Condiţii de desfăşurare a concursului:
Concursul constă în: 
a) selecţia dosarelor de înscriere;
b) proba scrisă  se va desfasura in data de  9  noiembrie 2018 ora 10,00 la sediul Primăriei Comunei Tărlungeni din str. Zizinului nr. 2, sat Tărlungeni,  jud. Brasov

c) intervievarea candidaţilor se va desfăşura în dată ulterior comunicată la sediul Primăriei Comunei Tărlungeni din str. Zizinului nr. 2, sat Tărlungeni, com. Tărlungeni, jud. Braşov

Dosarul de înscriere pentru ocuparea unei funcţii publice vacante (conform HG 611 / 2008) trebuie să conţină în mod obligatoriu  următoarele documente:

a) Formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3 la H.G. nr. 611/2008;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
d) copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz,  si  adeverinţe  care să ateste vechimea în muncă, si în specialitatea studiilor;
e) cazierul judiciar

f) Declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
h) curriculum vitae;
i) alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Actele prevăzute la lit. b), c) şi i) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

Actele de mai sus vor fi introduse într-un dosar plic

Bibliografie concurs  -referent Compartimentul Relații Cu Publice, Stare Civilă, Arhivă

  1. Constitutia Romaniei (Republicata)
  2. Legea nr. 188/1999 – privind Statutul funcţionarilor publici, r(2), cu modificările şi completările ulterioare, republicată, versiunea actualizată;
  3. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi completările ulterioarela ;
  4. Legea nr. 215/2001 – privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare
  5. Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 ,republicata
  6. Legea 135/2007 privind arhivarea documentelor in forma electronica

In termen de 20 de zile de la data publicarii anuntului in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a, candidatii pot depune dosarul de candidat.

Notă: În vederea pregătirii pentru concurs se vor avea în vedere exclusiv textele de acte normative în vigoare, precum şi modificările legislative intervenite în prezenta bibliografie aferente cadrului legal antemenţionat.

Termen de depunere al dosarelor de concurs:  29 octombrie 2018  la registratura Primăriei Comunei Tărlungeni din str. Zizinului nr. 2, com.Tărlungeni, jud. Braşov

Close Search Window